STRUCTURA SPITAL‎ > ‎

BLOC OPERATOR

 

IMAGINI BLOC OPERATOR

CISTECTOMIE TOTALA Sef Lucrari Dr. Cristian Costache, Dr. Constantin Ristescu, Dr. Radu Andriciuc

NEFRECTOMIE LAPAROSCOPICA Dr. Bogdan Novac

VARICOCEL LAPAROSCOPIC Dr. Constantin Ristescu

FISTULA ARTERIALA Dr. Cornel Morosanu

NEFROSTOMIE Dr. Iurie Tomac

REZECTIE ENDOSCOPICA TUMORA VEZICALA ‎(TUR W)‎ Dr. Bogdan Novac

NEFROLITOTOMIE PERCUTANTA ‎(NLP)‎ Dr. Bogdan Novac

PUNCTIE BIOPSIE PROSTATICA ECHOGHIDATA Dr. Bogdan Novac


MEDIC COORDONATOR BLOC OPERATOR:

Dr. ADELINA VASILICA MIRON - Medic specialist Urolog

ASISTENT COORDONATOR

As. NICOLETA ONOFREI - Asistent medical pr. PL


BLOC OPERATOR

  Blocul Operator este compus din patru sali de operatie in care se desfasoara interventii in urmatoarele patologii:


1. Patologia uretrala:
  •     Uretrotomie optica interna cu lama rece pentru stricturi de uretra;

2. Afectiuni ale prostatei:
  • TUR - p (rezectie transuretrala a prostatei);
  • Adenomectomie transvezicala pentru adenoamele de prostata voluminoase;
  • ITU - p (incizie transuretrala de prostata);
  • Prostatectomie radicala;
  • Brahiterapie;
  • TUR - p de deblocare.

3. Patologia vezicala:
Diagnostic prin cistoscopie si flexibila;
TUR - v (rezectie transuretrala a tumorilor vezicale);
Cistectomie radicala.

4. Patologia ureterala:
Abord ureteroscopic retrograd sau anterograd, diagnostic sau terapeutic, semirigid patologie benigna sau maligna.

5. Patologia renala:
Abord percutanat complex sau folosind nefroscop flexibil;
Endopielotomie cu lama rece pentru stenoze de jonctiune pieloureterala;
Litotritie extracorporeala (ESWL);
Nefrectomii simple sau radicale.

6. Patologia testiculara:
Cura chirurgicala sau laparoscopica a varicocelului;
Biopsii testiculare;
Orhiectomie radicala;
Cura hidrocelului.

7. Tratamentul chirurgical sau minim invaziv al incontinentei urinare la femei utilizand:
Operatiile de suspensie pe cale abdominala;
Operatiile de suspensie utilizand bandelete.
    Dotarile speciale si echipa medicala de exceptie, fac posibil ca in blocul operator sa se desfasoare activitatea de transplat renal, unica in Moldova.



CISTECTOMIA TOTALA 

Cistectomia pentru cancer vezical

Cistectomia este indepartarea chirurgicala, completa sau partiala, a vezicii urinare. Este indicata in conditiile unor tumori vezicale care infiltreaza peretele vezical.

Cistectomia partiala consta in indepartarea unei parti a vezicii urinare fiind recomandata in cazul tumorilor vezicale unice situate la distanta de orificiile ureterale si de colul vezical.

Cistectomia radicala consta in indepartarea intregii vezici urinare, a nodulilor limfatici regionali (limfadenectomie), a unei portiuni a uretrei si a organelor alaturate care ar putea contine celule tumorale.
La barbati se indeparteaza prostata, veziculele seminale si o parte a vaselor deferente
La femei se indeparteaza colul uterin, uterul, ovarele, trompele uterine si o parte a vaginului.
Interventia chirurgicala este efectuata printr-o incizie a abdomenului inferior; in anumite situatii se poate realiza laparoscopic.



LAPAROSCOPIA

  Unul din domeniile in care tehnicile minim invazive (mai corect tehnici cu acces minim, deoarece interventia propriuzisa poate fi de amploare) au avansat spectaculos in ultimii ani este cel al chirurgiei laparoscopice, acest domeniu al urologiei fiind unul din cele mai dinamice in acest sens.

    Principalele avantaje ale laparoscopiei sunt legate de inciziile mici, ce contribuie la o reducere importanta a necesarului de analgezice postoperator si la recuperarea rapida, cu reducerea semnificativa a spitalizarii postoperatorii. Deasemenea datorita faptului ca imaginea de catre chirurg pe monitor este marita se poate realiza o desectie mult mai precisa a structurilor anatomice avand ca rezultat pierderi minime de sange.

    Practic, orice interventie chirurgicala clasica, poate fi efectuata in varianta laparoscopica prin realizarea unui abord transperitoneal, properitoneal sau retroperitoneal. Principalele interventii laparoscopice urologice sunt nefrectomia radicala sau partiala, pieloplastia, ablatia chisturilor renale, pielolitotomia, ureterolitotomia, limfadenectomia pelvina, cura varicocelului, criptoorhidia, ablatia diverticulului vezical etc.

                    
                          
 VARICOCEL LAPAROSCOPIC

     Interventiile chirurgicale clasice (pe cale deschisa) in varicocel constau in ligatura venelor testiculare la nivelul canalului inghinal (Ivanissevich) sau abordul retroperitoneal (Palomo). Aceste tehnici la adolescenţi sunt asociate cu rate de esec de aproximativ 3% pana la 37%. Embolizarea venelor testiculare are rezultate mai bune, dar reapariţia încă apare la aproximativ 5-50% dintre pacienti .
    Abordul laparoscopic permite vizualizarea intraabdominala in conditii foarte bune a venelor testiculare ceea ce are ca efecte reducerea ratei de varicocel persistent, a ratei de recidiva sau aparitia hidrocelului postoperator (abordul laparoscopic este insotit de rata cea mai mica de complicatii).

    Abordul laparoscopic este sigur, eficient, cu o morbiditate minima, cu rezultate excelente post-operatorii, în ceea ce priveşte calitatea materialului seminal şi a ratelor de reusita a viitoarelor sarcini (pentru cuplurile infertile), si cu rezultate foarte bune din punct de vedere estetic.




FISTULA ARTERIOVENOASA
 

  In mod normal, sangele oxigenat ajunge la tesuturi prin intermediul arterelor si capilarelor. Dupa ce oxigenul este eliberat in tesuturi, sangele neoxigenat se intoarce la inima prin vene. Fistula arteriovenoasa reprezinta o comunicare sau pasaj anormal intre o artera si o vena. Astfel, o parte din sange nu ajunge la capilare si tesuturi, scurgandu-se din artera in vena, deoarece presiunea arteriala este mai ridicata decat cea venoasa.
    Fistula congenitala se formeaza in cursul dezvoltarii fetale, si este prezenta de la nastere. In cazul acestui tip, cel mai frecvent sunt afectate vasele de sange de la nivelul membrelor inferioare. Fistulele arteriovenoase congenitale se intalnesc mai rar.

    Fistula arteriovenoasa dobandita se dezvolta la o persoana in cursul vietii (nu este prezenta de la nastere). Se formeaza, de regula, in urma procesului de vindecare care are loc in urma lezarii unei artere si unei vene invecinate. De asemenea, poate apare ca o complicatie a unei cateterizari, atunci cand se punctioneaza accidental o artera sau o vena. Insa, uneori, fistula arteriovenoasa se dezvolta fara o cauza aparenta. In unele cazuri, fistula este creata chirurgical, astfel incat prin scurgerea sangelui arterial in vena, aceasta din urma se largeste scazand astfel riscul de formare a trombilor in interior.

 VEZI CONTINUT 



NEFROSTOMIA


    Nefrostomia este un drenaj al unui rinichi prin intermediul unei sonde plasate în bazinet sau în calice, sonda ce traverseaza ţesutul renal şi iese la nivelul pielii.
    Utilizarea nefrostomie permite derivarea temporară sau defi­nitivă a urinei pentru a favoriza cicatrizarea căilor excretorii (rinichi, ureteră) după o intervenţie chirurgicală sau atunci când pe calea urinară există un obstacol care împiedică scurgerea urinei spre vezică.




REZECTIA ENDOSCOPICA TUMORA VEZICALA (TUR - v)

    Tratamentul endoscopic al tumorilor vezicale non-invazive a constituit, inca de la inceput, o provocare pentru urologi. De la primul rezectoscop inventat de Stern in 1926, la New York , si pana la instrumentele moderne care folosesc curentul bipolar, rezectia transuretrala a tumorilor vezicale s-a confruntat cu numeroase neajunsuri care au constat atat intr-o rata importanta a recidivelor cat si intr-o incidenta crescuta a complicatiilor intra-operatorii si post-operatorii.
   Ghidul Asociatiei Europene de Urologie (editia 2009) mentioneaza obtinerea unei rezectii macroscopice complete, incluzand si stratul muscular subadiacent, ca si scop principal al rezectiei endoscopice a tumorilor vezicale (TUR - v ).

 VEZI CONTINUT 


NEFROLITOTOMIE PERCUTANTA (NLP)

    Este o interventie chirurgicala minim invaziva, prin care se extrag calculii (pietrele) de la nivelul rinichiului sau ureterului lombar superior.
    Metoda consta in crearea unui traiect percutanat, urmat de introducerea la nivelul sistemului pielocoliceal a unui instrument metalic (nefroscop), cu ajutorul caruia se fragmenteaza calculul prin diferite metode (balistica, ultrasonica, laser) si se extrag fragmentele litiazice.
   
Contraindicatiile NLP:

    - absolute: tulburari de coagulare ce predispun la sangerare, sarcina, pacienti necooperanti, coma;
 
    - relative: afectiuni asociate decompensate (diabet zaharat, hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, afectiuni pulmonare), infectie urinara netratata.

 VEZI CONTINUT 


PUNCTIA BIOPSIE PROSTATICA ECHOGHIDATA


   Punctia biopsie prostatica ecoghidata este o metoda de evaluare imagistica a prostatei si ulterior de a ghida fragmente tistulare ce vor fi evaluate microscopic pentru diagnosticul pozitiv anatomo - patologic al cancerului de prostata.

    Metoda consta in introducerea in anus a unui transductor ecografic, ce permite injectarea unui anestezic local, urmat de recoltarea de fragmente tisulare prostatice.

    Pentru pacientii cu afectiuni cardiace, diabet zaharat, tratament anticoagulant / antiagregant, trebuie sa fie informat medicul ce urmeaza  sa efectueze punctia biopsie prostatica.

 VEZI CONTINUT